Curs intensiv de comunicare
Communication: Agent of Change
Asociația Zig Zag prin România caută 4 tineri interesați de un curs de pregătire în domeniul comunicării pentru participarea în cadrul proiectului “Communication: Agent of Change” organizat de partenerii noștri NVC Brno din Cehia.
Țări care participă în cadrul proiectului: Cehia, Italia, Grecia, România, Spania, Bulgaria, Olanda, Ungaria
Detalii despre proiect
Comunicarea nonviolenta este o abordare dezvoltata de Marshall Rosenberg în anii 1960, care a devenit un instrument internațional pentru eliminarea tensiunilor și a conflictelor dintre grupuri și indivizi, ca un agent al schimbării sociale prin empatie și compasiune față de ceilalți. Nevoile sunt universale și, datorită lor, oamenii pot să înțeleagă și să se raporteze la nevoile altora. Dacă suntem capabili să recunoaștem nevoile și sentimentele altora, devine posibil să empatizăm și să creăm conexiuni și înțelegeri, chiar dacă opiniile noastre ar putea să fie diferite. Această abordare este sistematizată în cadrul acestui proiect, este pusă în practică prin contexte și grupuri diferite, fiind folosit ca un instrument puternic în construirea înțelegerii și respectului între indivizi și grupuri, reunind culturi diferite și creând un spațiu care să vină sprijinirea păcii.
Cum îți va fi de folos acest proiect?
➤ Vei învăța și aplica metode, tehnici și instrumente de comunicare
➤ Vei descoperi cum poți folosi comunicarea mult mai bine, în munca ta de zi cu zi
➤ Vei identifica abilitățile tale de bază și punctele forte pentru comunicare
➤ Vei alege instrumentele și practicile de comunicare care se potrivesc stilului tău
➤ Îți vei îmbunătăți capacitatea ta de a auto-reflecție.
Participarea în cadrul acestui proiect presupune prezența în ambele cursuri de pregătire profesională:
➤ Locația: Ecocentre Oldřichov v Hájích, 130 km de Praga➤ Perioada: 14-20 August și 13-19 Octombrie
➤ Grup țintă: Tineri cu vârste de peste 18 ani
➤ Cazare & Mancare: 100 % acoperite
➤ Transport: Rambursat pănă la suma de 275 Euro
➤ Taxă participare: 100 Euro (taxă percepută de organizatori, pentru ambele cursuri)
Profilul participantului
Cursul este destinată persoanelor care au experiență în lucrul cu oamenii. Experiența noastră a arătat că acest curs este mult mai eficient pentru persoanele care lucrează cu oameni sau grupuri, ca voluntari sau ca profesioniști (de exemplu, mentori, lucrători pentru tineret, profesori, educatori, coordonatori etc.).
Modalitate de înscriere
Citește cu mare atenție detaliile despre proiect și dacă dorești să participi completează formularul de înscriere până la data de 8.06.2019.
După termenul limită se va realiza o preselecție a candidațilo, ulterior va avea loc un interviu Skype. Te rugăm nu cumpăra biletele până nu primești confirmare din partea noastra.
Împărtășește această oportunitate cu ceilalți
Apasă pe butonul Share ca să le oferi și altora ocazia să se inscrie!